Anchetă în cazul unui bărbat suspectat că și-a vândut copilul unei familii din Cipru

Anchetă în cazul unui bărbat suspectat că și-a vândut copilul unei familii din Cipru
Publicat: 08/05/2013, 12:18
Actualizat: 07/06/2018, 08:03

Poliția Constanța a declanșat o anchetă în cazul unui bărbat din localitatea Credința suspectat că și-ar fi vândut unul dintre copii, în vârstă de un an, unei familii din Mangalia care acum ar locui în Cipru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul a fost denunțat Poliției de către o verișoară din localitatea Valea Dacilor. Femeia susține că în urmă cu doi ani a luat-o în îngrijire, fără forme legale, pe una din fetițele vărului său din localitatea Credința, care are mulți copii și o situație materială precară.

Femeia susține că de Paște a mers cu fetița, acum în vârstă de 8 ani, la familia acesteia, în localitatea Credința, pentru ca aceasta să își vadă frații.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Constanța, Gelu Manolescu, tatăl fetiței nu ar mai fi vrut să o lase pe aceasta să plece, iar în schimb i-ar fi cerut femeii o sumă de bani.

De asemenea, femeia le-a mai spus polițiștilor că ar fi aflat că în urmă cu cinci ani familia respectivă ar fi vândut un alt copil, în vârstă de un an, unei familii din Mangalia, care acum ar locui în Cipru.

„Polițiștii verifică o serie de aspecte, având în vedere că femeia a precizat că familia respectivă s-a prezentat la aceasta și a solicitat în schimbul încredințării minorei o sumă de bani. Tot această familie, în urmă cu aproximativ cinci ani, ar fi încredințat un alt copil, în vârstă de un an, unei familii care se află acum în Cipru”, a declarat Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Constanța.

Bărbatul acuzat, Jean Blogoveanu, neagă că i-ar fi cerut bani verișoarei sale pentru a-i lăsa în continuare fetița, însă recunoaște că și-a încredințat un alt copil unei familii din Cipru.

„Da, ce e cu el? E nașul de cununie, i-am făcut acte ca să poate pleca nașa cu el în Cipru, am fost și eu acolo”, susține bărbatul.

Polițiștii au început o anchetă în acest caz, urmând să ceară și sprijinul polițiștilor din Cipru. De asemenea, oamenii legii au contactat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și autoritățile locale pentru a începe o anchetă socială în familia bărbatului.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină